Anunț de la Guvern: salarii mai mici pentru circa 1,5 milioane de români

de: Andrei Simion
09 04. 2020

Guvernul a decis strategia pentru bugetari. Premierul Ludovic Orban a anunțat că este gata o primă variantă. E realizată de Ministerul Muncii pentru reducerea activității în sectorul bugetar.

Guvernul a anunțat că bugetarii din instituțiile administrației centrale și locale se vor împărți și vor lucra jumatate din lună pentru 75% din salariul de bază. Cel puțin aceasta e idee, după ce mai multe voci din mediul privat au criticat autoritățile că deși companiile sunt afectate masiv de criza medicală, la stat lucrurile încă merg ca până acum.

Deocamdată, proiectul nu e în forma finală și nu va fi adoptat pe 9 aprilie. Urmează să mai fie discutat de membrii cabinetului, dar în linii mari aceasta e strategia pentru perioada următoare.

„Cred că solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situații. Toți trebuie să preluăm din greutatea crizei provocate de această epidemie. Sunt peste 1,5 milioane de angajați din mediul privat, la care adăugăm PFA-urile sau alte forme de activitate. Nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize.”
Ludovic Orban, premierul României

Premierul Orban a explicat de ce Guvernul are nevoie să aplice acest plan

Premierul a spus că vrea ca Guvernul să ajungă la o soluție, astfel încât și în sectorul public să existe o preluare a acestei greutăți. Deocamdată, ideea e asta: doar jumătate din angajați să lucreze într-un anumit moment.

Astfel, e asigurată și funcționalitatea instituțiilor. „Jumătate dintre angajați lucrează 15 zile și restul de 15 zile rămân într-o formă echivalentă șomajului tehnic. Practic, perioada de 15 zile echivalează cu perioada de izolare. Putem și să diminuăm răspândirea virusului”, a adăugat Ludovic Orban.

Prima variantă a ordonanței este gata, după cum a anunțat Violeta Alexandru, ministrul Muncii. Va fi discutată cu miniștrii din Guvern. Ce-i de menționat e că prevederile șomajului tehnic nu se vor aplica personalului medical, polițiștilor, jandarmilor, profesorilor și personalului din Ministerul Muncii.